Concursul Naţional de Geografie Terra – etapa judeţeană

Sâmbătă, 23 martie 2013, a avut loc etapa judeţeană a Concursului Național de Geografie „TERRA” organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale în parteneriat cu Societatea de Geografie din România şi cu Editura CD PRESS, prin revista Terra Magazin.

Concursul, aflat la prima ediție, a înregistrat la etapa locală și județeană un număr foarte mare de elevi. Este de remarcat numărul mare de participanți din mediul rural, din localitățile izolate, pentru care s-au făcut eforturi deosebite din partea școlilor, profesorilor și al părinților pentru a putea participa la concurs.

La etapa județeană, desfășurată în condiții foarte bune în toate județele, au fost înscriși un număr de 4855 elevi, din care s-au prezentat și-au participat un număr de 4745 elevi. Absențele s-au datorat în primul rând vremii nefavorabile, unele drumuri fiind închise în câteva județe (Botoșani, Suceava).

Cu toate acestea şi în aceste judeţe concursul s-a desfăşurat în mai multe centre, în aceleaşi condiţii.

Numeroasele mesaje primite din teritoriu, atât de la organizatori, cât și de la părinți și elevi, au fost de apreciere la adresa concursului, a tipului nou de subiecte, a modalității de desfășurare în continuare a etapei naționale. Subiectele fiind unice şi au avut un grad de dificultate de la mediu spre dificil, rezultatele au fost bune și foarte bune.

Datorită atât numărului mare de participanţi, cât şi a rezultatelor obţinute s-au primit numeroase  propuneri  privind un  Amendament la Regulamentul concursului prin care să poată participa un număr mai mare de elevi la etapa naţională, mai ales că această etapă se va desfăşura on-line. S-a obținut  posibilitatea participării la etapa națională  a câte 3 (trei) elevi de la fiecare nivel (total 9 din fiecare județ); în condițiile existenței a unor elevi cu medii egale, posibilitatea participării acestora fără a se aplica probă de baraj. Pentru municipiul București, datorită numărului mare de medii egale(mai ales la clasa a V-a), se propune participarea la etapa națională cu punctaj minimum de 85 de puncte, la fiecare clasă.

Menționăm că este o propunere pentru această primă ediție, în anul școlar viitor se va reveni cu modificări la Regulament, în urma observațiilor și propunerilor din acest an școlar.

Rezultatele finale vor fi postate pe site-ul www.concursterra.ro.

Felicitări tuturor participanţilor precum şi inspectoratelor şcolare judeţene şi profesorilor de geografie din toată ţară pentru profesionalismul şi pasiunea pentru geografie de care au dat dovadă în organizarea acestei mici olimpiade.

Vizitati pagina de Facebook Revista Terra Magazin pentru  galeria de imagini.