8. PASĂREA PARADIS ROŞIE Paradisaea raggiana

PASAREA PARADIS_ANTIPA

Păsările paradisului, reunite în familia Paradisaeidae, cuprind peste 40 de specii al căror penaj catifelat are cele mai vii şi frumoase culori şi cele mai decorative şi mai neaşteptate forme din întreaga lume a zburătoarelor. Acest penaj hinotizant se dezvoltată numai la masculii adulţi și atinge maximul de strălucire şi varietate în timpul dansului nupţial. Păsările paradisului își duc viaţa în pădurile din Noua Guinee şi din insulele învecinate. Numai patru specii trăiesc în pădurile din partea de nord-est a Australiei. Astăzi, toate speciile de păsări paradis sunt strict protejate, încadrate pe Lista Roşie Internaţională ca specii ameninţate.

Vedeta noastră, pasărea-paradis-roşie, Paradisaea raggiana, este cunoscută şi ca pasărea paradis a contelui Raggi sau, în limba băştinaşilor, kumul sau cenderawasih. A fost colectată prima dată din Papua Noua Guinee, în timpul expediţiilor lui Luigi Maria D’Albertis (1841-1901), naturalist şi explorator italian. El a dorit ca această pasăre, dacă va fi o specie nouă, să fie numită în onoarea marchizului Francesco Raggi (1807-1887) din Genova, naturalist şi explorator, prietenul său.

Paradisaea raggiana este considerată una din cele mai frumoase specii de păsări de pe planetă, dar este vânată, de secole, pentru penajul frumos. Penele au fost căutate pentru că erau folosite ca podoabe, dar şi pentru că se credea că au însuşiri mistice. Triburile locale credeau că ele sunt „păsări ale zeilor”, că nu au atins niciodată pământul şi se hrănesc numai pe rouă! Masculul de Paradisaea raggiana are culori deosebit de strălucitoare. Capul auriu şi ceafa contrastează remarcabil cu gâtul verde intens. Ciocul este puternic, uşor arcuit şi are o culoare albastră ca cerul. Întregul corp, haina de pe burtă şi spate, este maron ciocolatiu, de asemenea, are un smoc de pene modificate, lungi, pufoase şi stacojii care, în timpul paradei nupțiale, sunt umflate şi creează imaginea unui izvor de lumină şi culoare, iar atunci când pasărea se leagănă în sus și în jos, agăţată pe o creangă, parcă ar avea o aureolă de raze.

Picioarele masculilor au degete puternice, care îi permit să se prindă foarte bine de crengi atunci când dansează și se apleacă să-și arate penajul.

Pasărea-paradis-roşie se hrănește cu fructe, insecte, păianjeni, broaște și șopârle. Sursele alimentare sunt abundente în pădurile tropicale luxuriante din Noua Guinee. Masculii se hrănesc în principal în jurul locului de paradă, iar femelele și masculii tineri se adună în grupuri mici și patrulează pe o arie mult mai largă. Cele două tipuri de alimente de bază consumate sunt fructele si insectele, iar fructele sunt de două categorii: fructe simple, bogate în carbohidrați, ca smochinele, şi fructe complexe, cu un nivel ridicat de grăsimi și proteine, ca cele de mahon și nucșoară. Paradisea raggiana consumă în principal fructe complexe, plus cantităţi semnificative de insecte.

Asemenea „bijuterii” au fost dorite de toate marile muzee de istorie naturală din lume. Secolul al XIX–lea şi începutul secolului al XX-lea a fost perioada când comerţul cu astfel de păsări a adus bani frumoşi negustorilor. Când au ajuns primele exemplare de păsări paradis în colecţiile muzeului bucureştean nu ştim cu precizie, dar, din documentele cercetate, ştim că apar în colecţii abia în perioada directoratului profesorului Gregoriu Ştefănescu, deci în jur de 1870, donate de un domn Lucescu şi de Mitropolitul Primat Calinic Miclescu. Mai ştim, cu siguranţă, că păsări ale paradisului au fost donate şi de Hilarie Mitrea, medic român în Indiile Olandeze, între 1882 şi 1895.

Dacă doriţi să le vedeţi, nu trebuie să ajungeţi în jungla din Noua Guinee sau în nordul Australiei. Ele vă aşteaptă la Muzeul „Grigore Antipa” din Bucureşti, unde există o colecţie de păsări paradis de peste 150 de ani şi care au încă puterea să vă bucure ochiul şi sufletul cu poveştile lor interesante, pe care noi abia aşteptăm să vi le dezvăluim.

text de dr. Angela PETRESCU, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”