9. Antilopa Saiga

ANTIPA_Saiga

Știați că, demult, prin câmpiile din Moldova, Bărăgan și Dobrogea alergau, în voie, antilope? Oamenii de știință au confirmat prezența speciei Saiga tatarica în România, după dentiția și resturile osoase descoperite în straturile superficiale ale solului. Seriile dentare din peștera „La Adam”, din Dobrogea, ca și resturile osoase găsite în Peștera Muierilor, dovedesc existența acestei specii în fauna noastră încă din perioada paleoliticului superior. Și în peștera „Gura Dobrogei” au fost descoperite resturi osoase ale unor antilope Saiga, dispuse în straturi geologice foarte vechi, care datează din perioada paleoliticului mijlociu (acum aproximativ 35.000-120.000 de ani).

Antilopa din România a fost pomenită, pentru prima dată, de Dimitrie Cantemir, în celebra sa lucrare „Descriptio Moldaviae” (1714-1716); semnalarea acestei „oi sălbatice” a stârnit multe controverse. Ulterior, a devenit o certitudine ca Saiga tatarica, antilopa românească, mai era încă prezentă în fauna noastră la începutul secolului al XVIII-lea; ea a dispărut la sfârșitul anilor 1700, din cauza vânătorii intensive, dar și ca urmare a transformărilor stepelor în terenuri agricole. Oricât ar fi de greu de crezut, antilopele Saiga au trăit, în număr mare, nu doar în câmpiile din Basarabia, zonele Vaslui şi Iaşi, ci şi în Câmpia Bărăganului şi în stepele dobrogene. Mai multe documente din secolul al XVI-lea atestă că această specie era cunoscută și vânată chiar în zona Bucureştiului.

În prezent, această specie mai populează regiunile stepice din Rusia, Kazahstan și vestul Mongoliei, fiind însă semnalate grupuri care au migrat, pentru iernat, în Turkmenistan și Uzbekistan. Deși a fost vânată intensiv pentru carnea, blana, dar și pentru coarnele masculilor, populațiile existente par să fie stabile, Saiga tatarica nefiind inclusă în vreo categorie de specii amenințate cu dispariția.

Antilopa Saiga trăiește în turme numeroase și preferă să cutreiere regiunile semideșertice și stepele deschise, hrănindu-se cu diferite specii de plante; este un mamifer rumegător, cu lungimea corpului de 1-1,4 m, cu înălțimea la greabăn de 60-80 cm și care nu depășește în greutate 70 kg.

Corpul este acoperit cu blană deasă și lânoasă, de culoare gălbuie, homocromă cu colorația generală a zonelor în care trăiesc. Blana este alcătuită din fire lungi, mai rezistente, dar și din fire mai scurte, pufoase și moi. Trupul este zvelt, picioarele sunt subțiri și nu foarte înalte, deși, în fugă, pot atinge chiar și 80 km/h. Capul este butucănos, iar buza superioară este alungită ca o mică trompă.

În sălbăticie, masculii ating maturitatea sexuală la vârsta de cinci luni și pot trăi în jur de 5-6 ani, iar femelele, care devin apte pentru împerechere la vârsta de opt luni, trăiesc cel mult 12 ani. Împerecherea are loc în luna noiembrie, când între masculii rivali se pot isca lupte „de cucerire” a atenției femelelor. Primăvara, femelele nasc unul sau doi pui, pe care îi alăptează timp de câteva săptămâni.

Exemplarul naturalizat pe care îl puteți vedea la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din București a fost o femelă tânără de antilopă Saiga care a trăit la Grădina Zoologică Băneasa (București) până la sfârșitul anului 1977. După moarte, a fost donată muzeului pentru naturalizare. Ea este singurul exponat de acest fel din România și printre puținele antilope Saiga conservate într-o colecție muzeală din lume.

text de Ana-Maria DIACONESCU